Acasă e mama

            Cuvântul ACASĂ are zeci de explicații și trezește numeroase emoții și sentimente.

          Pentru unii ACASĂ este locul unde s-a născut, copilărit și zburdat pe câmpii ca un mielușel, pentru alții ACASĂ este locul unde se regăsesc și locul care-i dezarmează de măști. Pentru unii ACASĂ este locul unde e mama și tata, pe când pentru alții ACASĂ reprezintă locul unde sunt persoanele predestinate (soțul/soția, copiii).

          Pentru mine ACASĂ e acolo unde este mama deoarece acolo unde e mama sunt mereu vii amintirile legate de tata. ACASĂ este locul unde nu am nici o temere, nici un pericol pentru că sunt sub aripa protectoare a mamei.

          ACASĂ parcă și cerul este mai mai aproape de mine, soarele e mai blând, norii sunt mai zglobii, luna e mai măreață și mai regină. ACASĂ pot să stau cu ochii în stele, să mă pierd în timp și să mă regăsesc în vise. ACASĂ fiecare ciripit e mai frumos, mai melodios, mai sonor…ACASĂ este centrul Universului unde Dumnezeu parcă a presurat mai mult ca oriunde în altă parte cu dragoste și iubire necondiționată.

          ACASĂ este locul dominat de liniște iar împreună cu calmul formează un regat de necotropit, tot aici este locul unde până și copacii te saluta, florile îți zâmbesc iar rândunelele de sub streașina casei scot capetele afară din cuiburi pentru a da binețe… aici este locul unde pentru primele poziții ale topului diurn se confruntă o varietate mare de triluri de păsărele, zumzăit de albine și alte zeci de alte ecouri ale zilei rustice, iar pentru pozițiile fruntașe ale top-hitului nocturn se întrec în splendoare greierașii cu profunzimea cântecelor lor, corul broscuțelor de pe balta din valea satului și sunetul buimacilor bondari.

          ACASĂ este locașul unde eul se cultivă, se aduce la lumină și este complet liber. ACASĂ e mama, ACASĂ sunt eu…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s