Un nou pas

Mă simt ca un copil care face primii pași, ca un adolescent care pentru prima dată pleacă în lumea largă explorând binele și răul din plin și pe propria piele, stingheri și stângace adesea.

După aproape un deceniu în care am bătut pasul pe loc bulversată de fel de fel de diagnoze una mai urâtă ca alta, cu ajutorul vostru, al oamenilor sufletiști, am început din iulie 2014 să fac pași mai mari, să nu mă mai rotesc în cerc, sunt pași ghidați de o echipă profesionistă, pași ce cresc în intensitate și siguranță.

Pe 21 septembrie 2015 voi face un nou pas înainte pentru visul meu, vis deja bine cunoscut tuturor.

21 septembrie reprezintă un nou avânt pentru speranțele și așteptările mele, un adaos pentru credințele mele în faptul că totul va avea un rezultat pozitiv și îmbucurător.

Cineva îmi spunea că atunci când corpul îți e bântuit și chinuit de boală, caută să lecuiești sufletul și gândirea și doar mai apoi să iei calea medicinei. E imposibil, nu se poate, sunt doar niște expresii echivalente pentru „este greu”, da, este greu însă nu imposibil. Până să conștientizez și să înțeleg acest mesaj am avut nevoie de ceva timp. Acum pot afirma că toate aceste bariere pot fi doborâte și că orice val din oceanul vieții este prielnic atât timp cât știi încotro te îndrepți și să știi să ții cursul necesar.

Nu este nimic rușinos în a recunoaște că ai nevoie de ajutor. Orice sprijin reprezintă valul care poartă bărcuța cu vise pe apa ce ascunde sute de obstacole și o îndreaptă către malul glorios și mult scontat.

Mulțumesc valurilor care îmi poartă bărcuța din port în port. Data de 21 septembrie este un nou port unde va ajunge vasul meu plin cu vise iar în scurt timp, îndrăznesc să cred, bărcuța îmi va poposi în portul „SĂNĂTATE”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s